Brânza perfectă întâlnește vinul perfect

Săptămâna trecută s-a lăsat cu degustare de vin.

Ce degustare?

Brânzeturi cum se CuVin cu Delaco și Domeniile Averești.

Deși am așteptat-o așa de mult, m-a prins într-o săptămână foarte intensă și am zis că trec “doar puțin”.

Puținul s-a transformat în puțin mai mult pentru că, știm cu toții, așa se întâmplă când descoperi un vin bun și o companie bună, nu-ți mai vine să pleci acasă.

M-am întâlnit cu toți colegii din Asociația Bloggerilor Olteni la C House Milano, un loc super cozy, perfect pentru ieșiri în sezonul rece.

Mi-a plăcut tare mult felul în care e amenajat și, în același timp, modul în care te ține mereu conectat la atmosfera orașului.

De mâncare, nici nu vă mai spun!

Mi-am comandat o porție de bruschete mixte și crema de formaggi gratinată și mi-au plăcut ambele la nebunie.

Domeniile Averești este o cramă cu o istorie vastă despre care găsim însemnări în manuscrisele cronicarilor.

Evident, crema de brânză fost cea care m-a dat pe spate, y’all know me.

Seara a început cu un Rose de la Domeniile Averești și un Camembert Ille de France.

În 1874 Ștefan Negruzzi și René Faure, sper că la un pahar de vin și ei, au început să integreze concepte și practici de viticultură modernă, intuind că acest pământ, din zona Cucuieni, este cel care le va da cele mai bune roade.

Francezul nu s-a oprit aici și trebuie să îi mulțumim și pentru renașterea soiurilor vechi românești, Zghihara și Busuioaca, precum și introducerea soiurilor franțuzești Merlot, Cabernet sau Aligote.

Ceea ce mi se pare cel mai frumos este că, în fiecare an, o sticlă din primul vin obținut se îngroapă în locul cel mai răcoros al pivniței în semn de ofrandă adusă plantațiilor și celor care au lucrat acolo de-a lungul vremii.

Rose-ul de Averești din colecția Nativa este făcut din struguri recoltațo manual, cu multă grijă.

Ulterior, boabele de struguri sunt răcite la o temperatură de 10 grade și introduse la macerat în presă timp de 6-8 ore.

Culoarea vinului este de un peachy nemaiîntâlnit la un vin rose, care te cucerește din prima și te face să vrei cu nerăbdare să-l guști.

Îmbină clasicul și delicatul Rose cu puternicul Merlot și, uite așa, iese o combinație cu o personalitate memorabilă.

Bineînțeles că este și premiat, în 2019 a primit medalia de aur la International Wine Contest.

Pentru mine, va rămâne cu siguranță unul dintre vinurile Rose favorite și cred că mă înham și să-l fac cadou de sărbători, să nu îl țin doar pentru mine, ci să-i împart deliciul și cu apropiații.

Aceasta a fost, de asemenea, combinația mea favorită, deși busuioaca a fost la fel de bună, însă am preferat mai mult asocierea cu brânza Camembert.

Despre Camembert Ille de France ce să vă mai spun?

Îmi place mereu gluma pe care o face Daniel Botea, președintele Asociației Bloggerilor Olteni, despre tăierea crustei albe de mucegai în care e învelită brânza.

Ei bine, cine credeți că a făcu acest lucru prima data când a mâncat Camembert?

Da, bineînțeles că eu.

Deși aveam de mică o pasiune și o sete nemărginită pentru brânzeturi și mereu când mă duceam cu ai mei în supermarket rămâneam pierdută fie la raionul cu brânzeturi, fie la cel cu păpuși Barbie, nu a fost să fie match din prima.

A ajuns acel Camembert la mine la o vârstă prea fragedă la care nu am putut și, evident, nu am știut, să-i apreciez calitățile.

Și în ziua de azi regret că am isprăvit bunătate de brânză de fiecare dată când amintește Daniel că unii oameni nu știu cum se mănâncă.

Oricum, e de înțeles, copiiilor nu le plac mult prea multe mâncăruri divine și ajung să le adore în viața de adulți.

Acum situația e alta, mănânc Camembert “pe pâine”.

Din fericire, not literally, dar nu ratez nicio ocazie să-l pun pe un platou, să-l mănânc drept gustare cu fructe sau cu dulceață, iar atunci când îl asociez cu un vin care îmi place foarte mult, s-a terminat șmecheria!

Ille de France este adus în România de către Delaco, dar povestea începe în 1936 când vaporul cu același nume aduce, pentru prima dată, brânza brie în SUA, iar de acolo până la a ajunge brănzeturile franțuzești în toată lumea, nu a fost decât un pas.

Noroc că n-am lucrat eu la Ille de France că existau două posibilități: le mâncam pe toate sau le decojeam pe toate.

C’est fini.

À plus tard!

P.S. Nu-i așa că v-au plăcut mult pozele mele? Sunt făcute de Ion Mihăescu care face niște fotografii super frumoase și nu numai, check this out.

Au revoir!